Îmi voi permite să sar peste obișnuita introducere pentru simplul fapt că îmi pare prea clișeic. Un blog bun e precum o carte bună: o descoperi răsfoind-o, aflând pe parcurs dacă te "prinde" sau nu. Acestea fiind spuse, îmi dau seama că până la urmă tot am făcut o scurtă introducere. :) Să continuăm...

Ați adulmecat vreodata filele unei cărți vechi? Mireasma caracteristică a paginilor trecute prin vreme și cerneala parcă abia impregnată pe ele te fac și acum să tresari și să zâmbești involuntar. Acum prea puțină lume apreciază odorul tot mai rar întâlnit și prea multă își pierde privirea în BlackBerry-uri, PDA-uri, telefoane mobile, monitoare de PC... 

Ne-am pierdut în lumea digitală și am uitat cu totul cine suntem. Am uitat să oferim o floare persoanei iubite, să șoptim la ureche vorbe dulci, să ne sărutăm sub călduțele picături de apă ale unei ploi de vară. Acum avem la dispoziție Twitter, Facebook, hi5, Messenger, și n-a fost nicicând mai ușor să spui unui străin aflat la sute de kilometri distanță "te iubesc". Doar ești în spatele cortinei anonimității oferite de Internet, de ce te-ai feri? 

Mi-e dor să mi se scrie o scrisoare de dragoste cu stiloul, pe o coală făcută sul și înnodată cu o panglică de mătase roșie. Mi-e dor de micile surprize făcute din suflet, care costă mai puțin decât un pachet de gume. Mi-e dor de fericirea oferită de un zâmbet pe o bancă în parc, la apus.

Acum trebuie să treci prin șapte tehnologii diferite doar să dai papucii unui tip, în speranța că își va verifica ori căsuța vocală, ori telefonul mobil, ori pagina de Tweeter, ori e-mail-ul.

Trist și obositor.